Testimonial – TIMUS GEORGIANA – Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila

TIMUS GEORGIANA – Colegiul Economic ”Ion Ghica” Brăila, clasa a XII-a G

F.E. GRAND CLASS SRL

“Învaţă cu noi să devii antreprenor!” este pentru mine cel mai importante proiecte la care am participat până acum, iar implicarea în acesta reprezintă pentru mine o cheie de descifrare a domeniului managerial.
Când am auzit pentru prima dată despre proiect am fost foarte entuziasmată. Să pornesc de la zero şi să pun pe picioare o firmă îmi suna foarte interesant. Totodată era o nouă provocare pentru mine, cunoştinţele mele în acest domeniu fiind destul de fragile.

După câteva întâlniri în care am discutat cu echipa şi doamna profesor coordonator despre firmă, ce implică înfiinţarea acesteia şi ce ar trebui să ştim noi despre actele necesare, am început munca în sine. Nu am crezut nicio clipă că realizarea unei firme propriu-zise se bazează pe atât de multe documente minuţioase şi presupune atât de mult efort din partea tuturor. Însă datorită colegilor şi a doamnei profesor, totul a părut uşor şi distractiv, iar la sfârşitul fiecărei luni am ajuns mereu satisfăcuţi de rezultate muncii noastre.

Cu fiecare lună adăugată la calendar, observăm cum firma noastră se dezvoltă mai mult şi prinde un contur din ce în ce mai clar. În acelaşi timp, noi învăţam despre lucruri practice care ne vor servi în viaţa de după liceu, precum: completarea unui CV, a unei fişe de lucru sau a unei scrisori de intenţie.

De mare ajutor ne-a fost şi consilierea în carieră, care ne-a confirmat dacă opţiunea noastră în ceea ce priveşte meseria pe care dorim să o alegem după terminarea studiilor ni se potriveşte sau nu. Personal, m-am bucurat enorm să observ că domeniul ales de mine este cea mai bună alegere şi din punct de vedere exterior.

Sunt nerăbdătoare să ajung la sfârşitul proiectului şi să cunosc rezultatele finale ale muncii noastre pe parcursul ultimelor luni, deşi sunt convinsă că îmi va lipsi întreaga activitate şi întâlnirile cu grupa.

Coorodnator FE VIŞINESCU SANDA